Din articol
În timp ce Donald Trump este ocupat cu războaiele din Ucraina și Fâșia Gaza, un alt conflict major stă să izbucnească în Asia de Sud, acolo unde tensiunile au crescut după un atac sângeros lângă una dintre cele mai militarizate granițe din lume, scrie
. Președintele american se află acum în fața unei noi crize de politică externă, care de această dată, însă, s-a declanșat între două națiuni cu arme nucleare: India și Pakistan.
Militanții islamiști
, un oraș din regiunea Jammu-și-Kashmir controlată de India, acesta fiind cel mai sângeros atac comis în această zonă disputată în ultimii 25 de ani.
Grupul care a revendicat atacul se numește Frontul de Rezistență, care are legături cu grupul insurgent Lashkar-e-Taiba din Pakistan. Atacul a avut loc chiar în timp ce vicepreședintele american
împreună cu soția și copiii săi.
La scurt timp, Vance i-a promis prim-ministrului indian Narendra Modi că Washingtonul va „oferi tot sprijinul în lupta comună contra terorismului”, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului de externe din India, Randhir Jaiswal.
Cu toate că oficialii din Pakistan au negat vehement orice legătură cu militanții care au comis masacrul, țara cu cea mai mare populație din lume a început deja să mobilizeze armata la granița disputată din Kashmir. Rămâne de văzut dacă Trump va susține un răspuns diplomatic sau militar din partea Indiei.
Indiferent de cum se va desfășura această criză, miza este uriașă întrucât este vorba despre un conflict între două națiuni cu arme nucleare. Au apărut deja mai multe rapoarte privind izbucnirea unor confruntări armate la granița dintre Pakistan și India.
Expert în Asia de Sud: India va răspunde cu siguranță prin forță
Începând din 2021, în regiunea Kashmir a existat un armistițiu între cele două armate care acum, însă, amenință să se prăbușească după atacul militanților.
„Distruge liniștea care s-a instaurat parțial în Kashmir în ultimii ani”, a spus Michael Kugelman, directorul Institutului Asia de Sud din cadrul Centrului Woodraw Wilson de la Washington. „Este, de asemenea, cel mai sângeros atac împotriva civililor în India de la atacurile din Mumbai în 2008”, pe care indienii le văd ca pe propriul lor „11 septembrie”.
Având în vedere amploarea și motivația atacului lansat de teroriști, India va răspunde cu siguranță prin forță, a mai spus Kugelman.
New Delhi a luat deja mai multe măsuri de reducere a cooperării cu Islamabad, precum
, expulzarea mai multor atașați militari pakistanezi,
Wagah-Attari și ordonarea tuturor pakistanezilor din India cu vize valabile să părăsească țara în câteva zile.
Astfel de măsuri ar putea fi urmate de ceva mult mai grav, potrivit lui Kugelman, care a precizat că „un răspuns militar din partea Indiei, la un moment dat în următoarele zile, este o posibilitatea reală”.
Washingtonul nu va sta în calea Indiei dacă va răspunde militar contra Pakistanului
O astfel de confruntare ar fi o mare problemă pentru Trump, care a promis în timpul campaniei sale prezidențiale că în al doilea mandat al lui va face lumea mai pașnică.
La șase ani după ce Trump s-a oferit să medieze precedentul conflict izbucnit între India și Pakistan, Statele Unite semnalează din nou că Washingtonul nu va sta în calea Indiei dacă va decide să răspundă militar împotriva Pakistanului, potrivit lui Kugelman.
Pentru Trump, tensiunile recent apărute între cele două țări vecine din Asia de Sud ar putea prezenta și niște oportunități. „Știm că lui Trump îi plac oportunitățile de negociere, ceea ce arată că administrația sa ar putea fi pregătită să preia acel rol, în ciuda tuturor lucrurilor cu care se confruntă deja pe plan extern.”
Din moment ce Trump nu a făcut prea mari progrese în rezolvarea războaielor din Ucraina și Gaza, calmarea tensiunilor dintre India și Pakistan ar putea fi o bună ocazie pentru el să se poată lăuda cu o victorie pe plan extern, potrivit lui Arun Prakash, fost amiral și șef de stat major al marinei indiene.
Prakash a spus că India are trei variante de răspuns: atacuri militare care riscă să ducă la un conflict mult mai intens, o blocadă economică a porturilor pakistaneze sau impunerea unor sancțiuni severe cu ajutorul SUA și FATF (Financial Action Task Force).
„Toate acestea ar trebui acompaniate de o presiune diplomatică imensă și comparații cu atacul Hamas din 7 octombrie 2023”, a mai spus Prakash, care este considerat unul dintre cei mai decorați ofițeri militari ai Indiei.
Editor :