Papa Francisc a condamnat sâmbătă „cruzimea” unui atac aerian israelian, după moartea a şapte copii din aceeaşi familie palestiniană din Gaza, anunţată cu o zi înainte de Apărarea civilă a teritoriului, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
„Ieri, au fost bombardaţi copii. Aceasta este cruzime, acesta nu este război”, a spus el în faţa membrilor secretariatului de stat al Sfântului Scaun.
Purtătorul de cuvânt al Apărării civile a Fâşiei Gaza, Mahmoud Bassal, a denunţat vineri pentru AFP „un masacru al ocupaţiei (israeliene)” soldat cu „zece martiri în familia Khalla, vizată de un atac aerian asupra casei sale din Jabalia”, lângă oraşul Gaza.
Toţi cei ucişi „fac parte din aceeaşi familie, inclusiv şapte copii, cel mai mare având şase ani”, a spus el, adăugând că 15 persoane au fost rănite.
Contactată de AFP, armata israeliană a afirmat că bilanţul comunicat de Apărarea civilă din Gaza „nu este în concordanţă cu informaţiile de care” dispune.
Forţele israeliene „au lovit mai mulţi terorişti care operau într-o structură militară” a mişcării islamiste palestiniene Hamas şi „reprezentau o ameninţare”, a asigurat ea.
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a făcut apel la pace după atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023 şi campania israeliană de represalii din Gaza. În ultimele săptămâni, el şi-a înăsprit remarcile împotriva ofensivei israeliene.
La sfârşitul lunii noiembrie, el a declarat că „aroganţa invadatorului (…) prevalează asupra dialogului” în „Palestina”, o poziţie rară care contrastează cu tradiţia de neutralitate a Sfântului Scaun.
În extrase publicate în noiembrie dintr-o carte în curs de apariţie, Papa a cerut un studiu „minuţios” pentru a determina dacă situaţia din Gaza „corespunde definiţiei tehnice” a genocidului, o acuzaţie pe care Israelul o respinge cu fermitate.
Sfântul Scaun sprijină aşa-numita soluţie cu două state, israelian şi palestinian, şi a recunoscut din 2013 statul Palestina, cu care întreţine relaţii diplomatice.
Războiul din Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent al Hamas în Israel din 7 octombrie 2023, care a dus la moartea a 1.208 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe cifre oficiale israeliene şi incluzând ostatici care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza. Peste 45.000 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană de represalii din Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, considerate de încredere de ONU.
Editor :