Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Satu Mare efectuează vineri dimineaţă şapte percheziţii.
Sunt vizate domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale şi ale unei instituţii, din judeţele Satu Mare şi Sălaj.
Potrivit anchetatorilor „activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal întocmit de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Satu Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare”.
Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2022-2024, s-ar fi încheiat unele contracte de achiziţii publice cu încălcarea legislaţiei.
La misiunea de vineri participă specialiştii Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 09:47
astăzi, 07:55
ieri, 18:09