13.9 C
Satu Mare
18 aprilie, 2025

Povestea lui Carlo Acutis, adolescentul care a murit la 15 ani și care va fi canonizat de Biserica Catolică

Carlo Acutis, un băiat italian născut în Marea Britanie care a creat website-uri pentru a-şi răspândi credinţa, va fi proclamat luna aceasta primul sfânt al Bisericii Catolice din generaţia mileniului, fiind ridicat la acelaşi nivel cu Maica Tereza şi Francisc de Assisi.

Nu există nicio îndoială că era special, a declarat pentru Reuters mama sa, Antonia Salzano Acutis. Dar în multe privinţe, a spus ea, era ca orice alt adolescent.

Acutis, care a învăţat numeroase limbaje de programare şi a dezvoltat website-uri pentru parohia sa şi pentru întreaga Biserică, a murit de leucemie la 15 ani în 2006, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Pe măsură ce reputaţia sa de om pios creştea şi avansa pe calea oficială spre sfinţenie, trupul său a fost mutat în oraşul Assisi din centrul Italiei, conform ultimei sale dorinţe.

A fost înmormântat acolo, cu un mulaj de ceară cu chipul său peste corp, purtând bluză de trening, blugi şi adidaşi. De atunci, mulţimile s-au adunat în faţa sicriului transparent.

Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi să participe la slujba de canonizare în Piaţa Sfântul Petru pe 27 aprilie. Oficialii de la Vatican speră că papa Francisc, care încă este în recuperare după o dublă pneumonie gravă, va prezida ceremonia

Dar dincolo de toate ceremoniile şi veneraţia, motivul principal al interesului faţă de Carlo este că trăia aceeaşi viaţă ca alţi adolescenţi din anii 2000 care se luptau să se integreze la şcoală, a declarat mama sa.

„Carlo era un copil obişnuit la fel ca ceilalţi. Obişnuia să se joace, să aibă prieteni şi să meargă la şcoală. Dar calitatea lui extraordinară a fost faptul că a deschis uşa inimii sale lui Iisus şi l-a pus pe Iisus pe primul loc în viaţa sa”, a spus femeia.

„El a folosit această abilitate pentru a răspândi vestea bună, Evanghelia. A vrut să îi ajute pe oameni să aibă mai multă credinţă, să înţeleagă că există o viaţă după moarte, că suntem (călători) în această lume”, a adăugat ea.

Antonia Salzano Acutis a mai spus că fiul ei s-a dedicat ajutării oamenilor nevoiaşi şi le-a cerut şi părinţilor să doneze săracilor.

„Era foarte sever cu el însuşi … Dacă voiam să cumpăr două perechi de pantofi, el spunea, nu, una este suficientă”, a spus ea.

Reputaţia lui Acutis a crescut şi mai mult atunci când, după moartea sa, au fost înregistrate miracole atribuite mijlocirii sale pe lângă Dumnezeu.

Oficiali ai Bisericii au spus că a avut loc vindecarea unui băiat brazilian de patru ani cu o gravă malformaţie pancreatică şi a unei femei din Costa Rica de 21 de ani care putea să moară în urma unui accident cu bicicleta.

Mamele băiatului şi femeii s-au rugat amândouă la Acutis pentru ajutor, conform autorităţilor de la Vatican.

„Lumea (arată) un mare interes pentru acest tânăr. Cred că totul porneşte de la zâmbetul său”, a declarat episcopul Domenico Sorrentino, care conduce Episcopia Catolică din Assisi.

„Când suntem cu adevărat convinşi că suntem salvaţi de Iisus, trebuie să fim bucuroşi, trebuie să fim fericiţi”, a afirmat Sorrentino pentru Reuters. „Acutis reuşeşte să ofere … tinerilor această imagine a unui creştin adevărat”.

Presupuse moaşte ale lui Acutis – descrise ca părţi din hainele sale şi chiar din trupul său – au început să apară online, unele de vânzare pe site-uri de licitaţie precum eBay.

Sorrentino a denunţat vânzarea moaştelor ca fiind „groaznică” şi a spus că a cerut poliţiei să confişte obiectele respective.

Catolicii folosesc astfel de relicve ca ajutor în rugăciune. Vânzarea lor este interzisă de Biserică.

În Assisi, tineri credincioşi au spus că au venit să-l vadă pe Acutis cu ochii lor, căutând inspiraţie şi un exemplu.

„Am simţit o puternică emoţie văzând un băiat mai tânăr decât mine trăind o viaţă fericită … în ciuda bolii sale. El a fost cu siguranţă un exemplu şi un simbol al tăriei pentru toţi oamenii, nu doar pentru adolescenţi”, a spus Emanuele Iaquaniello, un tânăr de 18 ani din Frosinone, oraş din sud-estul Romei.

Lorenzo Dalia, care are tot 18 ani şi este din Monte San Giovanni Campano, a spus că a fost emoţionat să vadă mormântul unui adolescent care va deveni sfânt.

„Am rămas uimit să văd o asemenea credinţă atât de mare la acea vârstă”, a mărturisit el.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/povestea-lui-carlo-acutis-adolescentul-care-a-murit-la-15-ani-si-care-va-fi-canonizat-de-biserica-catolica-3200385

Ultimă oră

Același autor