Din articol
pentru ca România să reînceapă producția de fertilizanți, mai ales că exploatarea de la Neptun Deep a început. Preluarea activelor companiei deținute la ora aceasta de elvețienii de la Ameropa ar putea avea loc până la final de an, dacă cele două părți se înțeleg, a declarat ministrul Energiei Sebastian Burduja, la emisiunea „Agrojurnal” difuzată de Digi24. La rândul său, Florin Barbu a explicat că Ministerul Agriculturii ar putea gândi o schemă de ajutor pentru fermierii care cumpără fertilizanți, dacă Romgaz ar prelua Azomureș.
Azomureș, situat în Târgu Mureș, este singurul combinat de îngrășăminte încă funcțional din România, deși producția este sistată de mai multe luni din cauza prețurilor ridicate la gazele naturale.
Capacitatea de producție Azomureș ar putea asigura aproximativ 60% din cererea de fertilizanți din agricultura românească.
„România e în fața unei șanse istorice prin cazul din Neptun Deep din Marea Neagră, unde am început recent
și la finalul anului viitor sau începutul anului 2027 vom avea o producție de gaz dublă față de cea prezentă. Producție care și în prezent e cea mai mare din Uniunea Europeană, România fiind pe primul loc. Deci ne vom consolida acest statut de lider european în sectorul de producție gaz. Inteligent din partea României ar fi nu doar să pun acest gaz în slujba românilor, să-l ducă în casele românilor, dar și să îl valorifice în economie, deci să-i dea dea valoare adăugată și o întrebuințare a gazului este pentru o producția de îngrășăminte chimice. De aceea, încă de acum șase luni de zile poate mai mult de atât, am discutat cu Romgaz și au fost tatonări și cu Azomureș pentru această preluare”, a declarat Sebastian Burduja, la „Agrojurnal” difuzată duminică de Digi24.
Burduja: Interesul României e să nu mai depindă de importuri de îngrășăminte pentru agricultură
Sebastian Burduja se așteaptă ca, cel târziu la finalul anului să fie o decizie finală luată de Romgaz în preluarea Azomureș. Ministrul Energiei a adăugat că ar fi important ca România să nu mai depindă de importuri de îngrășăminte pentru agricultură
„Romgaz a luat deja decizia să angajeze o firmă de specialitate, un proces din acesta de achiziție înseamnă o muncă de analiză, de evaluare, de due diligence, cum se spune, destul de laborioasă și destul de costisitoare, dar procedura a fost declanșată. Deci în următoarele luni de zile, probabil trei, patru, cinci luni de zile. Oricum, până la finalul anului vrem să avem o decizie finală luată și eu am încredere că ea va fi una pozitivă, pentru că e în interesul strategic a României să-și producă îngrășăminte pentru piața internă și nu numai, chiar pentru piața europeană sau dincolo de ea, dacă vor fi competitive și ca o rațiune de securitate națională, să nu depindem de importuri de îngrășăminte pentru agricultura noastră”, a explicat ministrul PNL.
El a spus că ar fi inteligent economic să nu arzi „gazul la aragaz sau să le exporți, alta este să îl transformi într-un produs cu valoare adăugată mai mare, că vorbim de îngrășăminte chimice sau de medicamente sau produse din porțelan, ceramică sau alte lucruri”.
„Dacă Romgaz ar prelua activele de acolo, atunci ar putea să internalizeze practic aceste procese de producție și să găsească echilibru optim între prețul gazului, ca materie primă și prețul final al îngrășămintelor chimice, care ar fi probabil și la o calitate foarte bună pentru piața românească”, a conchis Burduja.
Ministrul Agriculturii, despre posibilul acord comercial al Azomureș cu Romgaz: Din subvenții se pot achiziționa fertilizanți românești
Ministrul Agriculturii Florin Barbu a explicat cum ar putea fi făcută integrarea facilă a îngrășămintelor fabricate în regia Romgaz direct în agricultura românească.
Barbu – „Vom putea crea și un mecanism, având în vedere că este o companie de stat ca fermierii, prin adeverințele pe care noi le eliberăm, fermierul să meargă să achiziționeze aceste îngrășăminte la un preț corect, pentru că atunci când ești o companie și produci gaz la un anumit preț, la o fișă de cost poți să integrezi gazul în realizarea de îngrășământ, ca toată finanțarea pe care noi o dăm pe plăți directe pe pilonul 1 la APIA, să facem un acord comercial cu Romgaz, astfel încât atunci când noi plătim subvențiile, fermierii să beneficieze de îngrășământul realizat într-o societate cu capital de stat”, a explicat ministrul Barbu, la emisiunea „Agrojurnal”.
Întrebat dacă a fost discutat subiectul în Guvern, ministrul PSD a spus că „nu”.
„Lucrul acesta nu s-a discutat la nivel de Guvern. Noi, la nivel de Guvern s-a discutat și s-a agreat ca Romgaz să achiziționeze activele Azomureș. Aceasta este o schemă economică la nivelul Ministerului Agriculturii pe care noi am realizat-o și pentru a contracta credite de trei ori și de cinci ori subvenția. Sunt sigur că și Romgaz, atunci când va prelua partea de activ de la Azomureș, va achiesa la această schemă economică pentru că este una foarte bună. Practic operaționalizarea și distribuția acestui îngrășământ ar reduce foarte mult costurile companiei Romgaz, prin acest mecanism, astfel încât APIA și Ministerul Agriculturii, plățile pe subvenții să ducă către plata îngrășământul fermierilor români la un preț pe care cred că putem să-l stabilim și în Guvernul României, având în vedere că este o companie cu capital de stat”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Editor :