15.4 C
Satu Mare
8 septembrie, 2024

Premieră la Jocurile Olimpice de la Paris. Doi soți români reprezintă primul cuplu din istorie care a purtat drapelul pentru țara lor

Din articol

Canotorii români Ionela Livia Cozmiuc şi Marius Cozmiuc au stabilit o premieră la ceremonia de deschidere de la Jocurile Olimpice de la Paris. Cei doi au devenit primul cuplu căsătorit din istorie portdrapel pentru ţara lor, scrie CNN.

Canotorii au aflat că vor purta drapelul României cu puţin timp înainte de Jocurile Olimpice, în momentul în care au ajuns la o şedinţă foto.

„Este o mare onoare pentru noi să fim purtătorii drapelului. Nu ne aşteptam la asta, dar fiecare sportiv olimpic visează la acest lucru, aşa că ne bucurăm foarte mult că vom face asta împreună, ca o familie”, a declarat Ionela Livia Cozmiuc pentru Serviciul de Informaţii Olimpice.

Cei doi soți, a treia oară la Jocurile Olimpice

„Este a treia noastră Olimpiadă împreună ca şi cuplu. Am fost împreună la Rio, în 2016, apoi la Tokyo, în 2020, iar acum aici. Nu suntem doar noi doi din familia noastră”, a declarat Ionela Livia.

Cei doi soţi sunt mândri că pot concura în același sport și, mai ales, că împart onoarea de a fi purtători de drapel. Au însă o regulă strictă pe care o respectă, nu vorbesc despre canotaj.

„Noi încercăm să nu. Avem o mulţime de subiecte, desigur, dar totul se termină cu o poveste despre canotaj. Chiar şi dacă ieşim la cină, de exemplu. Fratele meu a spus odată că primul care va începe să vorbească despre canotaj va plăti (pentru) cină. Eu am fost aceea”, a spus Ionela Livia Cozmiuc, potrivit aceleiași surse.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/premiera-la-jocurile-olimpice-de-la-paris-doi-romani-primul-cuplu-casatorit-din-istorie-portdrapel-pentru-tara-lor-2874833

Ultimă oră

Același autor