13.9 C
Satu Mare
16 septembrie, 2024

Primul film în limba engleză al regizorului Pedro Almodovar a câștigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia

Din articol

Primul film în limba engleză al regizorului spaniol Pedro Almodovar, „The Room Next Door”, care abordează temele grele ale eutanasiei şi schimbărilor climatice, a câştigat sâmbătă prestigiosul premiu Leul de Aur al

. Premiul al doilea, Leul de Argint, a fost o surpriză, fiind acordat regizoarei italiene Maura Delpero pentru drama sa plasată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – „Vermiglio”. Iar premiul pentru cel mai bun regizor i-a revenit cineastului american Brady Corbet pentru filmul său de 3 ore şi jumătate „The Brutalist”, povestea epică a unui supravieţuitor maghiar al Holocaustului, interpretat de Adrien Brody. Australianca Nicole Kidman şi francezul Vincent Lindon au fost desemnaţi cei mai buni actori, relatează Reuters citată de News.ro.

Cu Tilda Swinton şi Julianne Moore în rolurile principale, filmul a fost aplaudat în picioare timp de 18 minute la premiera sa de la Veneţia de la începutul săptămânii – una dintre cele mai lungi din istoria recentă.

Almodovar este un regizor preferat al circuitului festivalier şi a primit un premiu pentru întreaga carieră la Veneţia în 2019 pentru lungmetrajele sale îndrăzneţe, ireverenţioase şi adesea amuzante în limba spaniolă. De asemenea, a câştigat un Oscar la categoria cel mai bun film străin în 1999 cu „Totul despre mama mea”. Acum, în vârstă de 74 de ani, el a decis să încerce să se exprime în limba engleză, spunând reporterilor că pentru el a fost ca SF-ul.

Vorbind înainte de premieră, el a spus că filmul său subliniază importanţa preţuirii vieţii, dar a precizat, de asemenea, că oamenii ar trebui să poată muri cu demnitate la momentul ales de ei. „Este un film în favoarea eutanasiei”, a dezvăluit el, criticând ţări precum Statele Unite, unde aşa-numita „ucidere din milă” este ilegală, spre deosebire de Spania sa natală.

În timp ce „The Room Next Door” părea să aibă şanse mari să câştige, premiul al doilea, Leul de Argint, a fost o surpriză, fiind acordat regizoarei italiene Maura Delpero pentru drama sa cu un ritm lent, plasată în Alpii italieni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – „Vermiglio”.

În aceeaşi temă, premiul pentru cel mai bun regizor i-a revenit cineastului american Brady Corbet pentru filmul său de 3 ore şi jumătate „The Brutalist”, povestea epică a unui supravieţuitor maghiar al Holocaustului, interpretat de Adrien Brody, care încearcă să-şi refacă viaţa în Statele Unite.

Australianca Nicole Kidman a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul său riscant din filmul erotic „Babygirl”, în care interpretează rolul unei directoare care îşi pune în pericol atât cariera, cât şi familia, având o aventură toxică cu un stagiar care o manipulează. Kidman s-a aflat sâmbătă la Veneţia, dar nu a participat la ceremonia de decernare a premiilor după ce a aflat că mama sa a murit pe neaşteptate.

Iar francezul Vincent Lindon a fost desemnat cel mai bun actor în „The Quiet Son”, o dramă de actualitate, în limba franceză, despre o familie sfâşiată de radicalismul de extremă dreapta.

Drumul spre Oscaruri

marchează începutul sezonului de decernare a premiilor în cinematografie şi prezintă în mod regulat mari favoriţi la Oscaruri, opt din ultimele 12 premii pentru cel mai bun regizor de la Oscaruri revenind unor filme care au debutat la Veneţia.

Premiul pentru cel mai bun scenariu a revenit lui Murilo Hauser şi Heitor Lorega pentru „I’m Still Here”, un film despre dictatura militară din Brazilia, în timp ce premiul special al juriului a fost acordat dramei despre avort „April”, a regizoarei georgiene Dea Kulumbegashvili.

Printre filmele care au plecat fără districţii de pe insula Lido din Veneţia s-au numărat „Joker: Folie à Deux”, de Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix şi Lady Gaga, continuarea originalului său „The Joker”, care luase aici premiul cel mare în 2019.

De asemenea, „Queer” al lui Luca Guadagnino, cu Daniel Craig în rolul unui homosexual dependent de droguri, şi filmul biografic despre Maria Callas al lui Pablo Larrain, cu Angelina Jolie în rolul celebrei soprane, au primit, de asemenea, doar aplauze din partea criticilor, dar niciun premiu.

Juriul de la Veneţia a fost condus în acest an de actriţa franceză Isabelle Huppert.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/primul-film-in-limba-engleza-al-regizorului-pedro-almodovar-a-castigat-leul-de-aur-la-festivalul-de-la-venetia-2921735

Ultimă oră

Același autor