Un bărbat de 27 de ani, recidivist, a fost arestat din nou, fiind acuzat de trafic de droguri de risc și mare risc. Tânărul este suspectat că vindea droguri în Satu Mare.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 27 de ani (
), cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
Procurorii spun că, pe parcursul anului 2025, inculpatul a procurat și deținut diferite cantități de droguri de risc și mare risc, destinate comercializării către consumatori de pe raza județului Satu Mare.
În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, au fost găsite și ridicate peste 62 grame substanță cristalină (3-CMC, drog de mare risc), o cantitate de canabis (drog de risc), ambalate în doze specifice vânzării, un cântar electronic, un dispozitiv de mărunțit, un pistol de tip airsoft, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus sâmbătă arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/justitie/recidivist-droguri-trafic-arestat-989174.html