Ruta Satu Mare – București este, în prezent, cea mai lungă rută aeriană internă operată de TAROM, aspect care evidențiază în mod clar rolul său strategic în asigurarea coeziunii teritoriale și a conectivității reale între nord-vestul extrem al României și capitală. Pentru județul Satu Mare, această legătură aeriană nu reprezintă doar o opțiune de transport, ci un instrument indispensabil pentru susținerea mediului de afaceri, pentru facilitarea relațiilor instituționale, pentru acces rapid la servicii administrative și economice, precum și pentru menținerea competitivității regiunii în raport cu alte centre urbane. Aeroportul Internațional Satu Mare are de asemenea o importanță strategică, fiind situat în proximitatea a cinci puncte de trecere a frontierei – patru spre Ungaria și unul spre Ucraina – precum și nivelul semnificativ al investițiilor realizate în ultimii ani în modernizarea infrastructurii aeroportuare, în valoare totală de peste 334 milioane lei, finanțate din fonduri europene, bugetul de stat și bugetul Consiliului Județean Satu Mare.