Din articol
Serviciul Federal de Informații (FIS) al Elveției a avertizat, miercuri, că amenințarea reprezentată de spionaj este mare la nivelul țării, pe măsură ce insecuritatea globală crește, și că principalele amenințări vin din Rusia și China. Elveția se confruntă cu o triplă accelerare a amenințărilor: geopolitice, tehnologice și geoeconomice, a subliniat miercuri Christian Dussey, directorul Serviciului de Informații al Confederației (SRC). „Nu am mai văzut niciodată o astfel de densitate a amenințărilor”, scrie
„Elveția este direct afectată”, a explicat directorul SRC, Christian Dussey, în fața mass-media. „Ne confruntăm cu cincisprezece teme fierbinți și suntem confruntați cu o triplă accelerare.”
La nivel geopolitic, conflictele degenerează brutal, tehnologia evoluează cu o viteză fulgerătoare, iar cei care nu pot ține pasul cu această cursă a înarmării sunt distanțați sau marginalizați. Iar situația geoeconomică se poate schimba în câteva ore prin blocarea lanțurilor de aprovizionare, a indicat Christian Dussey.
„Se conturează o confruntare mondială. Elveția nu va scăpa”
Se conturează o confruntare mondială între, pe de o parte, Statele Unite și, pe de altă parte, China și Rusia, constată SRC. „Și Elveția nu va scăpa. Nu suntem simpli observatori”, a avertizat directorul SRC.
Amploarea modificărilor pe care administrația americană a lui Donald Trump le-ar putea aduce ordinii mondiale rămâne încă incertă. Politica americană rămâne contradictorie,
Elveția se află în vizorul serviciilor de informații străine
Fiind sediul a numeroase organizații internaționale și centru de inovare, Elveția se află în vizorul serviciilor de informații străine. Amenințarea rămâne ridicată. Numeroase state au trimis personal al serviciilor lor de informații în Elveția în mod secret, în special Rusia și China.
Aceste două țări dispun de mijloace suficiente pentru a spiona și alte ținte decât propria diaspora, indică SRC. Printre acestea se numără autorități federale, corpuri de poliție, întreprinderi, organizații internaționale, reprezentanțe diplomatice străine, jurnaliști, școli superioare, universități și alte institute de cercetare.
Bunuri cu dublă utilizare
Rusia, Iranul și Coreea de Nord încearcă, de asemenea, din ce în ce mai mult să obțină prin Elveția bunuri cu dublă utilizare și tehnologii pentru programele lor militare și nucleare. „Nevoile sunt extrem de diverse”, a precizat Christian Dussey.
SRC sprijină Secretariatul de Stat pentru Economie în ceea ce privește controlul exporturilor de bunuri cu dublă utilizare. Acesta examinează lanțurile de aprovizionare cu bunuri care nu figurează pe liste, pentru a împiedica transferurile pe scară largă către Rusia. De asemenea, sensibilizează întreprinderile care fabrică în Elveția și Liechtenstein produse de care Rusia are nevoie și care sunt, prin urmare, expuse tentativelor de achiziție.
Amenințarea teroristă încă prezentă
Amenințarea teroristă inspirată de jihadismul împotriva intereselor evreiești și israeliene rămâne ridicată în Elveția. Aceasta este însă difuză, deoarece atentatele sunt comise de indivizi izolați sau de mici grupuri de inspirație jihadistă care comit acte de violență în mod spontan și cu mijloace simple.
Poliția a intervenit în mai multe rânduri în cadrul luptei împotriva terorismului. În majoritatea cazurilor, în centrul acestor intervenții s-au aflat tineri.
Radicalizarea online a acestor tineri constituie o provocare majoră, iar detectarea timpurie este esențială, estimează SRC. Radicalizarea se produce mai rapid în rândul tinerilor decât în rândul adulților. Pentru Christian Dussey, „ei au o mai mare flexibilitate ideologică”. Directorul precizează că „nu există indicii concrete privind un atentat în Elveția”.
Mai multe provocări
SRC se confruntă cu mai multe provocări care pun la încercare capacitatea de reziliență a serviciului: rapiditatea operațiunilor, complexitatea lor crescândă, creșterea numărului de sarcini și evoluțiile tehnologice. Obiectivul este de a face din Elveția un spațiu complex și dificil și de a „nu rămâne în urma adversarilor noștri”.
Directorul a salutat succesele colaboratorilor săi, în ciuda așteptărilor din ce în ce mai mari. Christian Dussey, care a reamintit că „nu arde nimic la SRC”, își va părăsi funcția la sfârșitul lunii martie 2026.
Editor :