Și polițiștii pot fi îngeri păzitori! CE au făcut doi polițiști, în Viile Tecii, pentru o femeie din Satu Mare:

Un gest omenesc a transformat doi polițiști în îngeri păzitori. Mai exact, o femeie din Satu Mare mergea spre Mureș, cu mama ei. Aceasta era programată la o intervenție chirurgicală.

Doar că în Viile Tecii, mașina cu care se deplasau s-a defectat. Atunci au apărut cei doi polițiști, Lucian și Ionuț, care au ajutat pe cele două femei. Au găsit un service și s-au și asigurat că femeia ajunge în timp optim pentru intervenția chirurgicală.

”O doamnă din Certeze, județul Satu Mare, ne-a transmis un mesaj de mulțumire.

Aflate în drum spre Târgu Mureș, unde mama sa era programată pentru o intervenție chirurgicală, au rămas cu mașina defectă, în localitatea Viile Tecii.

Colegii noștri au intervenit imediat: au găsit un service și au sprijinit familia pentru ca mama să ajungă la timp la spital.

Deși nu le cunoaște numele, mesajul doamnei spune tot:

«Pentru noi au fost îngeri păzitori, trimiși în prima zi din Postul Mare. Dumnezeu să vă ocrotească cu toată dragostea.»

Noi le știm: Lucian și Ionuț! Și le spunem, la rândul nostru: Respect! Pentru că Poliția înseamnă, înainte de toate, oameni pentru oameni” au transmis reprezentanții IPJ BN pe Facebook.

Sursa: https://www.bistriteanul.ro/si-politistii-pot-fi-ingeri-pazitori-ce-au-facut-doi-politisti-in-viile-tecii-pentru-o-femeie-din-satu-mare/

Ultimă oră

Același autor