13.9 C
Satu Mare
16 septembrie, 2024

Simion, întrebat cu cine va forma AUR Guvernul: Pot să vă spun cu cine nu-l formez. Cu Ciucă şi Ciolacu. N-am spus cu PSD şi PNL, am spus cu Ciucă şi Ciolacu, adică cu actualele echipe din actuala guvernare

ieri, 23:29

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat că nu va forma un eventual Guvern cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dar a explicat că nu respinge PSD şi PNL dintr-o viitoare înţelegere de guvernare, ci doar pe liderii partidelor aflate în actuala coaliţie.

George Simion a fost întrebat, joi seară, într-o emisiune difuzată online, cu cine va forma AUR Guvernul.

”Pot să vă spun cu cine nu-l formez. Cu Ciucă şi Ciolacu. N-am spus cu PSD şi PNL, am spus cu Ciucă şi Ciolacu, adică cu actualele echipe din actuala guvernare, cu cei care au fost în echipele de guvernare. În fiecare formaţiune politică găsim parteneri de dialog, oameni cu care ne putem înţelege şi cu care stabilim zece măsuri pe care le agreăm pentru reformarea României. De exemplu, alegerea primarilor în două tururi, de exemplu, construcţia a 100.000 de locuinţe pe an şi, de exemplu, reducerea numărului de primari de la 3.200 cât avem în prezent la 1.141. Dacă sunt în PSD sau în PNL, nişte partide acaparate de primari, dacă sunt oameni dornici să reducem numărul de primari şi viceprimari şi consilii locale, îi aştept la discuţii pe acei parlamentari şi pe acei lideri politici”, a declarat George Simion.

El a fost întrebat dacă a identificat parteneri de dialog în cadrul PSD şi PNL.

”Da, am identificat, colaborăm. Pe unii vi-i pot spune, pe alţii nu. Un nume l-a devolat, de exemplu, premierul Ciolacu astăzi, acuzând PNL-ul şi acuzându-l pe Adrian Cozma de la Satu Mare că ar colabora cu AUR. Nu văd un lucru rău în asta. Domnul Cozma este, de fapt, un adept ca PNL-ul să părăsească guvernarea. Şi orice voce din PNL care crede că nu e locul PNL-ului lângă PSD, cred că e o voce rezonabilă cu care se poate discuta. Din păcate, îi avem acolo pe Predoiu, pe Rareş Bogdan, pe Alina Gorghiu şi toată această grupare”, a transmis liderul AUR.

El a afirmat că în ultimii zece ani PNL a devenit o “gaşcă” numită de la Cotroceni.

“Din nefericire, PNL-ul, de exemplu în ultimii 10 ani, după ce a plecat domnul Crin Antonescu din PNL, a devenit o gaşcă efectiv numită de la Cotroceni. Şi regimul Klaus Iohannis pentru mine este un adversar. Sunt singurul om şi singurul lider politic care s-a opus pe faţă în aceşti patru ani de Parlament lui Klaus Iohannis. Restul s-a dus la guvernare cu el. (…) Tot ce pot să vă garantez este că eu nu o să mă duc în Zanzibar şi nici nu o să-mi zică nimeni, pentru inactivitate, «dulapul»”, a mai declarat George Simion.

Sursa: https://www.news.ro/politic-intern/simion-intrebat-forma-aur-guvernul-pot-spun-l-formez-ciuca-ciolacu-n-spus-psd-pnl-spus-ciuca-ciolacu-adica-actualele-echipe-actuala-guvernare-1922402929392024082321716975

Ultimă oră

Același autor