Un bărbat din județul Satu Mare, care susține că în peste 30 de ani de condus nu a primit nici măcar o amendă de circulație, s-a ales cu dosar penal după ce a urcat băut la volan pentru a muta mașina câteva zeci de metri. Potrivit hotărârii pronunțate de Judecătoria Satu Mare, incidentul a avut loc în 17 februarie 2025, în jurul orei 16:20, pe strada Egalității. Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști în timp ce conducea autoturismul său, fiind singur în mașină.
La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost dus la spital pentru prelevarea probelor biologice. Analizele au arătat o alcoolemie de 2,70 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,56 g/l la a doua probă.
În fața anchetatorilor, bărbatul a explicat că, în acea zi, consumase două beri și aproximativ 100 ml de coniac la domiciliu. Ulterior s-a gândit să își aducă mașina, parcată la aproximativ 200 de metri de casă, în fața locuinței. A pornit cu viteză redusă, însă după aproximativ 100 de metri a fost oprit de polițiști.
Acesta a recunoscut fapta și a declarat că regretă cele întâmplate, precizând că nu a avut probleme cu legea până atunci și că, în peste 30 de ani de condus, nu a primit nicio amendă de circulație. Instanța a stabilit că fapta constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, având în vedere alcoolemia foarte ridicată și faptul că a condus pe un drum public.
Judecătorii l-au condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare, însă au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru 2 ani. De asemenea, bărbatului i-a fost interzis dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 1 an și 10 luni.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.