au discutat, luni, în ședința conducerii partidului, despre rezultatele la alegerile din 9 iunie și despre următoarele scrutine electorale. Potrivit surselor Antena 3 CNN, doi lideri ai partidului, Florin Cîțu și Adrian Cozma, au cerut ruperea înțelegerii cu PSD și ieșirea de la guvernare. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a încurajat pe lideri să fie mobilizați pentru prezidențiale și locale și a reiterat poziția partidului de a avea alegeri prezidențiale la termen.
„După ce am închis această bătălie trebuie să știm că războiul continuă iar el se va finaliza în decembrie, când vor avea loc alegerile generale și al doilea tur de alegeri prezidențiale”, a spus Ciucă în ședință, potrivit surselor Antena 3 CNN.
Despre necesitatea partidului de a se mobiliza au vorbit și Lucian Bode și Theodor Stolojan, în timp ce Florin Cîțu și Adrian Cozma au cerut ieșirea de la guvernare și abordarea alegerilor următoare din Opoziție.
„Pentru a maximiza șansele, trebuie să fie fără PSD”, ar fi spus Cîțu, în timp ce Cozma susține că PNL „a adus PSD la Guvernare si tot noi ar trebui să îl invităm să plece”.
„E clar că alegerile trebuie să fie la termen și să ne maximizăm șansele, dar pentru asta e nevoie sa ne dezlipim de PSD și să discutăm cu USR și cu alții”, ar mai fi spus Cozma, liderul PNL Satu Mare.
Și Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei, a criticat relația cu PSD. „Trebuie să gândim o strategie față de PSD, Ciolacu a arătat că nu este de încredere. Ciolacu nu e un partener de incredere. PSD va da atacul la primari, au ordin pe unitate să ne atace și să ne schimbe oamenii prin ministere, ministrii noștri trebuie să știe asta”, a spus Popescu.
Despre data alegerilor prezidențiale, Ciucă a spus că va fi în decembrie. „Nu putem avea o campanie adecvată pentru prezidențialele pe perioda de vară”. Părerea sa a fost împărtășită și de restul liderilor PNL.
În timp ce liberalii discutau în ședință, la Palatul Victoria premierul Marcel Ciolacu