10 C
Satu Mare
14 martie, 2026

Tânăr prins drogat la volan în centrul Sătmarului. S-a speriat când i-a văzut pe polițiști și s-a dat singur de gol

Potrivit instanței, în noaptea de 29 iulie 2024 , în jurul orei , polițiștii aflați în patrulare pe o stradă din centrul municipiului Satu Mare au observat un autoturism Volkswagen care circula în zonă. La vederea echipajului, șoferul a făcut un viraj la stânga peste linia continuă , încălcând marcajul care separa sensurile de mers.

Manevra le-a atras atenția polițiștilor, care au pornit imediat în urmărirea autoturismului. Mașina a fost oprită la scurt timp în apropierea clădirii Prefecturii. La volan a fost identificat un tânăr din județul Maramureș, care le-a prezentat polițiștilor documentele personale și pe cele ale mașinii. Acesta a fost testat cu aparatul , rezultatul indicând prezența unei substanțe din categoria metamfetaminelor.

Tânărul a fost dus ulterior la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice. Analizele toxicologice au confirmat prezența în organism a unor substanțe psihoactive , printre care 4-CMC (mefedronă) , iar expertiza medico-legală a stabilit că acestea îi afectau capacitatea de a conduce.

În fața anchetatorilor, bărbatul a recunoscut fapta și a declarat că, cu o zi înainte, consumase împreună cu mai mulți prieteni un plic de substanță cunoscută sub denumirea de Instanța a reținut că tânărul nu are antecedente penale, a colaborat cu anchetatorii și a recunoscut fapta, motiv pentru care dosarul a fost judecat prin procedură simplificată.

Judecătorii au decis condamnarea lui la 11 luni de închisoare , însă executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pentru o perioadă de 2 ani Pe lângă această pedeapsă, bărbatul nu mai are dreptul de a conduce autovehicule timp de 1 an și 2 luni

În perioada de supraveghere, el trebuie să respecte mai multe obligații stabilite de instanță și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, bărbatul a fost obligat să plătească 3.400 de lei cheltuieli judiciare

Sursa: https://portalsm.ro/2026/03/tanar-prins-drogat-la-volan-in-centrul/

Ultimă oră

Același autor