Ucraina le-a cerut marţi statelor participante la Moscova la festivităţile din 9 mai de aniversare a victoriei Rusiei împotriva Germaniei naziste să nu trimită trupe pentru parada militară, considerând că printr-o asemenea participare aceste state „împărtăşesc responsabilitatea” pentru „atrocităţile” armatei ruse în Ucraina.
Armata rusă „continuă să comită în Ucraina atrocităţi de o amploare nemaivăzută în Europa după al Doilea Război Mondial”, afirmă Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„A defila cu ei înseamnă a împărtăşi responsabilitatea pentru sângele copiilor, civililor şi militarilor ucraineni” şi „nu a celebra victoria împotriva nazismului”, se mai arată în text.
Kievul le-a transmis deja ţărilor care s-au declarat neutre în actualul război ruso-ucrainean, inclusiv Chinei, că o participare a lor la parada militară la Moscova pe 9 mai va fi interpretată de Ucraina drept un „sprijin pentru statul agresor”.
„Rusia invită militari străini să participe la parada din 9 mai pentru a-şi albi crimele de război şi a-şi justifica agresiunea”, mai susţine Ministerul ucrainean de Externe.
Acesta notează astfel că orice participare a militarilor străini „este inacceptabilă şi va fi considerată de Ucraina o ofensă la adresa memoriei victoriei împotriva nazismului şi a milioanelor de ucraineni” care au luptat împotriva Germaniei naziste.
Circa 20 de lideri străini sunt aşteptaţi să asiste la Moscova la festivităţile de pe 9 mai. Printre cei care şi-au anunţat prezenţa se numără şi premierul slovac Robert Fico. Acesta din urmă l-a acuzat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că încearcă să intimideze prin „ameninţări” participanţii la aceste festivităţi, după ce Zelenski a spus că nu garantează securitatea politicienilor care vor fi prezenţi la ceremoniile de la Moscova, afirmaţie din care se poate înţelege că Ucraina ar putea lansa chiar atunci atacuri asupra capitalei ruse.
Potrivit lui Fico, preşedintele Zelenski „amestecă” trecutul cu prezentul. „Înţeleg că acum este un război, noi ne-am exprimat clar cu privire la acest război, este o încălcare a dreptului internaţional (de către Rusia), dar nu aş amesteca perioada actuală cu ceea ce s-a întâmplat între 1941 şi 1945”, a declarat premierul slovac, potrivit agenţiei TASR.
Zelenski doreşte continuarea războiului, el crede că prin acordul cu SUA de exploatare a resurselor minerale ucrainene „a cumpărat războiul”, ceea ce poate conduce la o escaladare a tensiunilor, a mai remarcat premierul Robert Fico.
În replică, diplomaţia ucraineană şi-a manifestat „regretul” faţă de aceste afirmaţii ale premierului slovac, şi le-a cerut „partenerilor noştri slovaci să studieze, să revadă şi să analizeze cu mai mare atenţie declaraţiile liderului ucrainean”, relatează agenţia EFE.
Declaraţiile lui Zelenski, susţine diplomaţia ucraineană, „se referă doar la faptul că partea ucraineană nu exclude provocări din partea Federaţiei Ruse pe 9 mai, nici învinovăţirea Ucrainei pentru încălcările de securitate şi că, în acest sens, nu le poate garanta securitatea”.
Editor :