25.9 C
Satu Mare
6 mai, 2024

Ucrainenii se opun instalării în Odesa a unor monumente închinate unor domnitori români

16.02.2024 18:41

16.02.2024 18:39

Autoritățile ucrainene regionale din Odesa nu sunt de acord cu instalarea unor monumente închinate domnitorilor români în orașul de la Marea Neagră.

În urma eforturilor repetate ale Asociației Național-Culturale „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa de a instala monumente în onoarea unor personalități marcante din istoria poporului român în Basarabia Istorică, Administrația Regională de Stat Odesa a emis un răspuns negativ la scrisoarea deschisă datată 16 ianuarie 2024, scrie Bucpress.

Anatol Popescu, președintele fondator al asociației, a făcut publică decizia pe pagina sa de Facebook.

Conform documentului oficial nr. П-100-1.1-елн-01/346 din 13 februarie 2024, semnat de adjunctul președintelui ARS Odesa, Dmîtro Radulov, Administrația consideră că instalarea monumentelor închinare domnitorilor principatului Moldovei, cum ar fi Ștefan cel Mare, Vasile Lupu și Alexandru cel Bun, nu este oportună în prezent. Motivul invocat este că monumentele pot deveni repere de comemorare care să alimenteze anumite narațiuni de confruntare, iar în contextul actual al legii marțiale din Ucraina, nu este momentul potrivit pentru această inițiativă.

Într-un comunicat anterior din 2013, Departamentul pentru Cultură, Culte și Naționalități al Administrației Regionale de Stat Odesa respinsese instalarea unui bust al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt în satul Erdek-Burnu/Utkonosovka, în cinstea Bătăliei de la Catlabuga din 16 noiembrie 1485, invocând că instalarea monumentului ar atrage „pelerinaje ale ultranaționaliștilor din România, adepți ai refacerii României Mari“…

Asociația „Basarabia” a depus demersuri repetate în anii 2023 și 2024, însă toate au fost amânate sub pretextul necesității consultării unor organisme specializate și comisii de experți, iar acum, în 2024, Administrația Regională de Stat Odesa precizează că discuțiile vor fi reluate doar după încetarea regimului juridic al legii marțiale din Ucraina, în contextul războiului ruso-ucrainean.

Menționăm că demersurile asociației au fost făcute în perspectivă, fără să țină cont de instalarea imediată a monumentelor în timp de război. Asociația subliniază că toate aceste solicitări sunt parte a eforturilor de armonizare a relațiilor interetnice în regiunea Odesa și că nu se pune problema instalării imediate, ci a inițierii discuțiilor și obținerii acordurilor prealabile ale autorităților ucrainene regionale pentru proiectele ulterioare, cum ar fi concursurile de proiectare și alocarea terenurilor.

16 feb 2024, 20:28

Sursa: https://www.dcnews.ro/ucrainenii-se-opun-instalarii-in-odesa-a-unor-monumente-inchinate-unor-domnitori-romani_949270.html

Ultimă oră

Același autor