Preşedintele ucrainean, Volodimyr Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP, potrivit Agerpres.
„Bill Burns a făcut ultima sa vizită în Ucraina în calitate de director CIA”, a declarat Zelenski într-un mesaj postat pe Telegram, adăugând că au avut „multe întâlniri în timpul acestui război”, dintre care majoritatea nu au fost dezvăluite.
„Am avut multe întâlniri cu el în timpul războiului şi îi sunt recunoscător pentru ajutorul său”, a adăugat preşedintele ucrainean.
„De obicei, astfel de întâlniri nu sunt făcute publice, iar toate întâlnirile noastre – în Ucraina, în alte ţări europene, în America şi în alte părţi ale lumii – au avut loc fără informări oficiale”, a adăugat Zelenski.
SUA au fost cel mai mare susţinător financiar şi militar al Ucrainei în cei aproape trei ani de la atacul Moscovei, iar Washingtonul ar fi împărtăşit în mod regulat informaţii militare cu Ucraina pentru a sprijini apărarea acesteia.
Se aşteaptă ca Bill Burns să demisioneze din funcţia de şef al CIA în urma predării puterii către preşedintele ales al SUA, Donald Trump.
Ultima întâlnire confirmată între Zelenski şi Burns a avut loc la mijlocul anului 2023, potrivit unor oficiali americani care au anunţat în iulie 2023 că Burns a efectuat recent o călătorie secretă în Ucraina.
Volodimir Zelenski a publicat sâmbătă o fotografie în care apare dând mâna cu Bill Burns în faţa unei steme a statului ucrainean. El nu a precizat când a avut loc întâlnirea, dar a spus că a fost ultima întâlnire dintre ei înainte ca Bill Burns să părăsească funcţia.
Întâlnirea a avut loc într-un moment critic al războiului, cu o lună înainte de venirea la putere a lui Donald Trump. Republicanul s-a angajat să pună capăt războiului „în 24 de ore”, alimentând temerile că Ucraina ar fi forţat să accepte pacea în condiţii favorabile Moscovei.
Între timp, administrația Biden pregătește
Acesta include interceptoare de apărare aeriană și muniții de artilerie, dar se așteaptă prezentarea exactă a conținutului atunci când pachetul va fi anunțat în zilele următoare. Pachetul valorează aproximativ 1,2 miliarde de dolari, au precizat două surse pentru
Echipamentele militare sunt achiziționate de la industria de apărare sau de la parteneri, și nu extrase din stocurile americane, ceea ce înseamnă că poate dura luni sau ani de zile pentru vor ajunge pe câmpul de luptă.
De la invazia țării vecine de către Rusia în februarie 2022, Statele Unite au alocat 175 de miliarde de dolari în ajutor pentru Ucraina, inclusiv aproximativ 61,4 miliarde de dolari în asistență pentru securitate.
Editor :