3.9 C
Satu Mare
25 decembrie, 2024

Un cetățean american a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare. Ce acuzații i-au adus procurorii

Un tribunal rus a condamnat marţi un cetăţean american de origine rusă, Gene Spector, la 15 ani de detenţie pentru „spionaj”, transmite Reuters.

Spector îşi va executa pedeapsa „într-o colonie penitenciară cu regim strict”, conform RIA Novosti.

El a primit de asemenea o amendă de 14 milioane de ruble (circa 134.000 de dolari), potrivit sursei menţionate.

Procesul s-a desfăşurat în spatele uşilor închise şi foarte puţine detalii s-au scurs în privinţa acuzaţiilor aduse lui Spector.

El se află în prezent în detenţie după ce fusese condamnat în septembrie 2022 la 3 ani şi 6 luni de detenţie pentru „corupţie” într-un caz legat de o fostă asistentă a unui ex-vicepremier rus, Arkadi Dvorkovici.

În 2023, autorităţile ruse au anunţat că Spector era acuzat şi de spionaj, pledase vinovat şi încheiase un acord de colaborare cu anchetatorii.

Dosarul fiind clasificat ca secret, niciun alt element nu a fost făcut public.

Potrivit agenţiei TASS, Gene Spector s-a născut şi a crescut în Rusia, s-a instalat ulterior în SUA şi a obţinut cetăţenia americană. El ocupa postul de preşedinte al consiliului de administraţie al grupului de firme ruse Medpolimerprom.

de la sfârşitul Războiului Rece. Printre cei eliberaţi de Rusia s-au numărat jurnalistul american Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin Paul Whelan.

În prezent circulă zvonuri despre un nou schimb de prizonieri înainte sau imediat după învestirea lui Donald Trump la Casa Albă pe 20 ianuarie.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/un-cetatean-american-a-fost-condamnat-in-rusia-la-15-ani-de-inchisoare-ce-acuzatii-i-au-adus-procurorii-3058753

Ultimă oră

Același autor