14.5 C
Satu Mare
28 mai, 2023

Un jandarm din Satu Mare a fost arestat preventiv după ce ar fi abuzat două minore. Una dintre copile era fiica iubitei sale

Sursa: arhiva EVZ

Publicat la 4 martie 2023, 19:54

Un jandarm în vârstă de 42 de ani din Satu Mare a fost arestat preventiv după ce s-a descoperit că ar fi abuzat sexual de două fete minore, în vârstă de doar 12 ani.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi abuzat-o inițial pe fiica iubitei sale, în vârstă de doar 12 ani, iar apoi a trecut la colega ei de clasă, și ea tot minoră.

Aceasta din urmă a fost cea care l-a dat de gol pe

, după ce i-a povestit mamei sale cele întâmplate . Disperată, femeia a alertat imediat poliția. De aici a fost doar un pas până la arestarea preventivă a individului, la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului Militar Cluj.

Jandarmul a fost suspendat din funcție

Mai mult, după cele aflate,

, însărcinată în cinci luni, l-a părăsit pe acesta, deși aveau o relație de cinci ani . Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în data de 21.02.2023, iar în data de 2.03.2023 a făcut apel pentru a fi eliberat, dar magistrații Curții Militare de Apel București i-au respins solicitarea.

Mai mult, Jandarmeria

a luat decizia să-l suspende pe bărbat din funcție pe întreaga desfășurare a anchetei. „Confirmăm faptul că subofițerul de jandarmi reținut de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar

pentru 30 de zile este angajat al unității noastre.

În urma reținerii acestuia de către Parchetul Militar, la nivelul unității s-au luat o serie de măsuri specifice, subofițerul fiind suspendat din funcție până la finalizare a cercetărilor”, a declarat Cristian Silaghi, purtător de cuvânt al Jandarmeriei din

Ce hobby avea bărbatul

Interesant este însă hobby-ul bărbatului, care desena pe pereți personaje din

, preferate de cei mici. „Realizez picturi-desene pe pereți pentru camere de copii la prețuri foarte bune, indiferent de buget vom găsi o pictură-desen care sa va mulțumească. Realizez şi desene pentru living, bucătărie – dacă ai un model preferat care dorești să îți înfrumusețeze apartamentul sau casa găsim varianta care o sa vă mulțumească”, este mesajul postat de jandarm pe pagina sa de Facebook, potrivit

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Publicat in categoriile:

Ne puteți urmări pe

sau pe

Sursa: https://evz.ro/un-jandarm-din-satu-mare-a-fost-arestat-preventiv-dupa-ce-ar-fi-abuzat-doua-minore-una-dintre-copile-era-fiica-iubitei-sale.html

Ultimă oră

Același autor