La data de 19 martie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Beltiug și Poliției Orașului Ardud au desfășurat o amplă acțiune integrată în localitățile Ardud și Beltiug, având ca scop prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și prevenirea accidentelor rutiere.
Totodată, polițiștii au depistat un bărbat de 40 de ani, din localitatea Sănislau, care a efectuat 68 de transporturi de material lemnos fără respectarea prevederilor legale. În documentele de transport, acesta a declarat destinații fictive, încălcând obligațiile impuse transportatorilor prin SUMAL. În urma verificărilor, au fost confiscate 120 metri cubi de lemn de foc, esențe frasin, fag, gorun, plop tremurător, stejar și carpen.