Locul de picnic de pe malul stang al Someșului, din zona Micro 16 este unul extrem de frecventat, iar în perioada verii e aproape imposibil să prinzi un loc de grătar liber dacă nu te miști devreme, de dimineață, ca să îl ocupi. Și nu e weekend, mai ales cel de 1 Mai, să nu fie plin locul de picnic, cu muzică, fum de grătare și multă voie bună.
Se pare însă că unii sătmăreni au furat startul la „grătăreala” de 1 Mai. Asta nu ar fi un lucru rău, mai ales că am avut câteva săptămâni cu vreme bună și temperaturi ridicate. Problema este însă că aceștia au uitat să strângă în urma lor și să lase locul pregătit pentru cei care vor veni după ei în perioada următoare.