Din articol
Cei mai mulți dintre noi nu știu cum se trăiește în vreme de război, pentru că, din fericire, suntem în țări unde pacea chiar rezistă. De aceea, nu putem judeca de pe margine. Alla Skoryk este jurnalist în Chernihov, printre primele orașe ucrainene atacate de ruși când au declanșat invazia totală asupra Ucrainei. A trăit, alături de restul locuitorilor din urbe, aproape 3 luni sub asediu. Acum, a împărtășit această experiență oribilă cu jurnalista Cristina Cileacu, la emisiunea Pașaport Diplomatic.
Cristina Cileacu: Alla Skoryk, redactor șef Direcția regională Chernihov, bine ai venit la Pașaport diplomatic.
Alla Skoryk: Bună. Mă bucur să te revăd.
Ziua care a schimbat destine
Cristina Cileacu : Alla, la începutul războiului, orașul tău natal, Chernihov, a fost un punct central pentru invazia rusă. Aveau acest plan de a prelua orașul, pentru a merge mai departe, prin oraș, spre Kiev. Orașul a fost asediat timp de câteva luni. Ce înseamnă să trăiești sub asediu?
Alla Skoryk: Să trăiești sub asediu înseamnă, cu adevărat, că poți să-ți pierzi viața în fiecare clipă. Trebuie să te gândești la mâncare, apă, electricitate și informații. Și, ceea ce aș putea menționa, că informațiile sunt la fel de importante ca pâinea și apa. Pentru că, este greu de imaginat, pur și simplu, trăiești o viață normală. Era combustibil, era ceva mâncare, câteva magazine care funcționau. Era posibil să cumpărăm medicamente, de fiecare dată, în fiecare minut, nu era nicio problemă să facem asta. Dar, când trăiești sub acest asediu, asta înseamnă că, de fapt, toată viața ta înseamnă să petreci ore întregi în adăposturile subterane, de fapt, și trebuie să te ocupi ceva timp să găsești mâncare, pentru că magazinele nu funcționează (n.r. marea lor majoritate). Pot fi doar câteva magazine în oraș și trebuie să știi să obții informații despre unde poți lua alimente, de unde poți lua apă și să cauți surse de electricitate pentru a încărca telefonul mobil, pentru a căuta câteva informații. Și, la acel punct era imposibil să înțelegem dacă Ucraina încă există, dacă președintele era încă la Kiev. Ce se întâmpla în jurul orașului nostru, dacă anumite autorități locale sunt în oraș sau, dacă încearcă să facă ceva sau să se schimbe. Este posibil, de exemplu, să poți pleca din oraș și de unde să iei mâncare? Oamenii chiar au nevoie de aceste informații. Și, în acest caz, mass-media nu are posibilitatea să ofere informații într-un mod normal, deoarece, de asemenea, mass-media noastră trăia în aceleași condiții, fără internet și electricitate.
Informații și pâine
Cristina Cileacu: Și cum obțin oamenii aceste informații? Pentru că, așa cum ai spus, ești blocat în cea mai mare parte într-un subsol.
Alla Skoryk: În acest caz, atunci când oamenii petrec cea mai mare parte în adăposturile din subsol, pot avea mai multe surse de informații: radioul cu baterii, cea mai bună variantă, și canalele de Telegram. De ce canalele de Telegram, si nu websiteuri? Pentru oameni, atunci când nu au internet, este imposibil să descarci imagini și videoclipuri. Oamenii nu se pot uita la YouTube. Acest lucru este imposibil de făcut asta sub asediu. Ei pot scrie mici mesaje, cum ar fi propoziții, informații scurte. fără fotografii, texte scurte, doar articole scurte Și am înțeles că, într-un astfel de caz, este imposibil să avem transmisiuni televizate. Am decis să oprim emisia. Și oricum nu am fi putut ști dacă vor veni soldații ruși în oraș și vor ocupa întregul nostru birou. Așa că am decis, doar să ne ducem echipamentul undeva, pentru ca ei să nu poată folosi studioul nostru, să nu poată organiza transmisiuni de la Cerhinov, din sediul nostru. Și am decis să continuăm să facem un program de radio, cât mai mult posibil, atâta timp cât este posibil. Și am decis să avem un canal de Telegram și am văzut cât de popular a devenit.
Cum se ocupă un oraș
Cristina Cileacu: Și Alla, cum este să trăiești într-un oraș și a doua zi să găsești invadatori prin orașul tău natal, care pur și simplu, vor să preia toată puterea și toți cetățenii.
Alla Skoryk: De exemplu, dacă vorbim despre regiunea Herson, această zonă a fost ocupată și, de fapt, în prima zi de ocupație, soldații ruși au venit la mass-media ucraineană, „Suspilne Herson” media. Ei caută oameni care pot lucra cu echipamentele, de exemplu, ingineri civili. Încearcă să găsească câteva informații despre jurnaliști, despre editori, despre oameni care obișnuiau să lucreze la acest post, la acea media. Și în regiunea Herson am avut o situație diferită, când oamenii au fost răpiți. Acum, din fericire, toți acești oameni s-au întors acasă și avem informații despre ei. Dar oricum, a fost un fel de vânătoare și, știm de ce, soldații ruși au încercat să facă acest lucru. Ei au nevoie de anumiți oameni, ucraineni, localnici, pentru a-și arăta propaganda. De obicei, aduc doar o echipă de la Moscova sau Sankt Petersburg, sau din alte orașe rusești, ca să organizeze toate aceste lucrări de propagandă în orașul ocupat. Dar au nevoie de niște oameni din echipa locală, pentru a arăta că ucrainenilor le place, susțin cumva această invazie sau ceva de genul asta. De aceea au încercat să găsească jurnaliștii, oamenii care obișnuiau să lucreze la respectiva mass-media, pentru a-i forța să lucreze, să coopereze cumva.
Șocul unei invazii anunțate
Cristina Cileacu: Ne amintim că înainte ca Rusia să înceapă invazia asupra Ucrainei, au fost o mulțime de anunțuri venite de la țările occidentale, care spuneau că va începe un război. Nimeni nu știa data, dar acest anunț plutea, să zicem, în toată Europa. Nu doar asupra Ucrainei. Oamenii din Ucraina au știut să se organizeze în fața acestei posibilități?
Alla Skoryk: A fost foarte greu să realizăm asta. De fapt, regiunea mea, regiunea Chernihov este foarte specială. Adică, natura noastră este foarte specială. Mai ales, de exemplu, în timpul primăverii, avem râuri care ies din matcă. Și doar să ne imaginăm acest tip de invazie în timpul inundațiilor din primăvară era cu adevărat greu de înțeles. De aceea, eu personal, nu am putut înțelege că se poate întâmpla în regiunea mea, că ei vor decide să vină prin regiunea Chernihov, deși înțelegeau că vor avea astfel de probleme naturale primăvara. Și, de fapt, oricum s-au confruntat cu această problemă și au fost nevoiți să plece, în aprilie, după cum am putut vedea. Au decis să plece, să părăsească regiunea Chernihov. Poate că unul dintre motive a fost natura, nu sunt sigură, dar unul dintre. Pentru oameni, au trăit într-un fel de frică, asta e sigur. Era imposibil să planifici ceva, dar să realizeăm că această invazie se va întâmpla așa, a fost imposibil pentru noi. Și noi, oamenii din Ucraina, de obicei, avem multă mâncare pentru consum, de exemplu. Nu era ceva special pentru această invazie. Oamenii au de obicei multe legume, au multe alimente diferite, conserve roșii, varza și multe lucruri diferite. Și au, de asemenea, carne de obicei, și niște slănină, multă slănină. De aceea a fost posibil să supraviețuim. Dar, când, în zilele noastre, când vorbim cu oameni care au trăit sub ocupație, primul lucru pe care îl spun este: nu aveam pâine. Pentru ei era imposibil. Aveau destulă mâncare, multe legume, suficient pentru a supraviețui, dar, de exemplu, era imposibil să cumperi pâine și, pentru oameni, este un lucru pe care și-l amintesc și îți vor spune multe povești despre ce minunat a fost să aibă acea primă pâine de după ocupație, să o miroase și să ia o mică îmbucătură de pâine.
Variatele fețe ale războiului
Cristina Cileacu: Majoritatea europenilor, din fericire, nu știu ce înseamnă cu adevărat războiul și cred că este un lucru bun. Dar, pe de altă parte, oamenii comentează în sensul că, din moment ce nu mulți dintre noi experimentăm războiul, nu ne dăm seama cum poate fi o line a frontului și oamenii ar pot fi uciși, și, la câțiva kilometri distanță sunt cafenele, sunt magazine deschise și oamenii își trăiesc viața. Poți explica publicului român, cum este să trăiești în astfel de condiții?
Alla Skoryk: Este o întrebare bună. Da, pot să vă explic sentimentele mele personale, pentru că am trăit și acești doi ani în regiunea Chernihov, în apropierea liniei de front și vizitând linia frontului din când în când. Înțeleg că fiecare zi poate fi ultima și este destul de normal. Și, în fiecare moment bun, când poți bea o ceașcă de ceai și cafea undeva în parc, când ai posibilitatea să vorbești cu prietenii și să te distrezi, pur și simplu, vrei să ai acest moment, să-l prinzi și să te bucuri foarte mult de acest moment. Și de aceea, ceea ce văd la oamenii noștri acum, experimentează multe sentimente și temeri diferite și, dragoste și sprijin, diferite spectre de sentimente diverse. Și sunt foarte, foarte puternici. Da, cu siguranță, și aici poți vedea, de exemplu, clădiri care au fost distruse înainte, din cauza acestei invazii, din cauza atacurilor cu rachete și a altor atacuri. Și, în clădirea următoare poți vedea un restaurant și oamenii cântă cântece. Și, de exemplu, multe femei merg la cosmetică, fac lucruri diferite și poartă rochii, poți vedea haine strălucitoare, foarte strălucitoare și pantofi frumoși, pentru că toată lumea vrea să fie fericită în acest moment și să se bucure de fiecare moment al vieții noastre. Nu știu de ce, acest lucru este foarte surprinzător pentru străini, pentru oamenii care vin în Ucraina să vadă viața de lângă prima linie a frontului. Dar acest lucru este adevărat.
Al treilea an de război rusesc
Cristina Cileacu: Este deja anul numărul trei de când Rusia a invadat Ucraina și a început acest război oribil. Poate poporul ucrainean să continue lupta?
Alla Skoryk: Da, sigur. Problema principală este că înțelegem cât de îngrozitoare poate fi viața sub ocupație și putem compara și putem vedea. Chiar aproape de prima linie poți avea o atmosferă de viață și normalitate. Nu este o viață normală, ci un fel de libertate, poate. Dar sub ocupație, nici nu-mi pot imagina cum pot oamenii să trăiască sub ocupație și care ar fi modul lor de viață. De aceea, înțelegem că nu avem altă șansă. De fapt, înțelegem că în orice caz, în care de exemplu vom ceda teritoriul nostru sau acceptăm un fel de oprire temporară a războiului, înțelegem că înseamnă că peste un an sau doi ani, vom avea aceeași invazie la scară largă. Și de aceea trebuie să găsim o altă variantă pentru a înțelege că acesta este sfârșitul, vom opri agresiunea sau vom opri războiul, ca să putem continua viața noastră normală. Deci, într-un alt el de caz, nu sunt sigură că vom avea vreun un loc sigur pe planetă, în alte țări. Trebuie să oprim asta cumva în Ucraina. Chiar și în prima linie, când vorbești cu soldații, nu sunt atât de obosiți ca oamenii din alte țări. Ei înțeleg că au un dușman. El este chiar aici, la zece metri, la 100m. Totul este destul de clar și de înțeles. Acesta este alb și acesta este negru. Și, nu sunt atât de obosiți. Pntru mine, când am o mică depresie, când trebuie să găsesc puțină energie pentru a continua să lucrez, trebuie să mergi pe linia frontului, să vorbesc cu soldații, să comunic cu ei, să văd cât de motivați sunt. Și această situație mă ajută într-adevăr să fiu puternică și să-mi continui munca.
Ajutorul, esențial pentru Ucraina
Cristina Cileacu: Și cum este această veste mai puțin bună despre ajutorul occidental care este în scădere? Cum este primit acest lucru în Ucraina? Pentru că toți ucrainenii își dau seama că au nevoie de ajutorul Europei, al Statelor Unite pentru a continua lupta și pentru a supraviețui ca țară.
Alla Skoryk: Îmi amintesc sentimentele mele, când am trăit sub asediu și avioane rusești zburau peste Chernihov și cădeau multe bombe. Au murit oameni. Și am putut vedea că Europa și SUA spuneau nu putem ajuta cu asta, nu putem să vă protejăm cerul, de fapt, și acesta a fost și momentul… era greu de înțeles și de auzit așa ceva. Înțelegem că, oricum, trebuie să găsim forță, ceva energie ca să continuăm lupta, înțelegem că, în orice caz, europenii și SUA vor înțelege că este necesar să fie de ajutor și să ne sprijine chiar acum. Pentru că altfel, războiul va continua și mulți oameni nu vor supraviețui. Dar, ne vom lupta cu armele, poate cu cuțitele. Nu ştiu. Dar este imposibil să ne oprim din luptat. Dar sper că putem găsi niște resurse și, putem, trebuie doar să fim împreună în acest război. Trebuie să fim împreună în acest război. Și sper că, în orice caz, vom obține acest sprijin pentru a opri războiul.
Rusia personalizează propaganda
Cristina Cileacu : Pentru că ești un jurnalist experimentat, amândouă știm, eu din România și tu din Ucraina, cum propaganda rusă are narațiuni specifice pentru fiecare țară din regiune. După ce au început războiul, și războiul continuă în Ucraina, pe teritoriul ucrainean, cum și-au schimbat propaganda, dacă au schimbat-o?
Alla Skoryk : Ei folosesc de obicei diferite tipuri de propagandă în apropierea liniei de front, de exemplu, pentru a influența soldații noștri, oamenii care locuiesc în apropierea liniei frontului. Și în alte regiuni, în vest, au diferite tipuri de propagandă legate de mobilizare și alte situații. Sunt destul de buni la creativitate și activi. Încearcă să găsească niște modalități noi să influențeze oamenii din Ucraina. Și oricum, toate aceste subiecte sunt foarte emoționale și, pentru noi, ca mass-media, este foarte greu să oprim această propagandă, deoarece toate aceste subiecte sunt foarte emoționale și foarte importante pentru oameni. Dar încercăm să explicăm, încercăm să comunicăm cu oamenii. Cea mai mare problemă este cum să facem față propagandei în apropierea liniei de front și aproape de graniță, pentru că, de fapt, nu avem surse de informații ca să le oferim oamenilor aceste informații, cealaltă parte a informațiilor, pentru că de fapt, pe teritoriile ocupate, rușii folosesc de obicei undele noastre radio, diferite surse. Dar oamenii care trăiesc sub ocupație trebuie să facă pași în plus pentru a obține informații suplimentare despre situația din Ucraina. Adică, trebuie să aibă VPN, pentru a citi canalele de Telegram ucrainene și unele websiteuri. De aceea avem o mare problemă de care trebuie să ne ocupăm.
Gesturile mici, care nu se uită
Cristina Cileacu : Ultima întrebare pe care vreau să ți-o adresez este despre România, pentru că am vorbit când ne-am întâlnit prima dată că, înainte de război, România și Ucraina nu aveau cea mai bună relație. Cum văd ucrainenii, acum, România?
Alla Skoryk: Știi, am câțiva prieteni care au plecat în România în timpul invaziei pe scară largă și sunt atât de impresionați de oamenii care i-au găzduit. Și vreau să le mulțumesc tuturor, tuturor românilor care au găzduit ucraineni și i-au ajutat. În timpul acela știu că mulți dintre voi le-ați dat mâncare și ați plătit mâncare în restaurante, știi, multe astfel de situații și prietenii mei plângeau când îmi spuneau aceste povești. Oricum, înțelegem că România va avea, de asemenea,mai multe probleme pe parcursul anului, aveți mai multe campanii electorale și înțeleg că propaganda Rusiei vă atinge și va influența cumva comportamentul oamenilor. Aș dori să spun că ucrainenii vă sunt alături, vă vom sprijini în acest caz, vă dorim doar să fiți, să simțiți că sunteți puternici și că puteți supraviețui și puteți face față cumva. Așa că pot doar să le mulțumesc românilor, și, în prezent, simțim cu adevărat sprijinul vostru. Și acest lucru este ușor de înțeles, chiar și în satele noastre. Deci putem vedea că unele sate sunt sprijinite și de autoritățile române și acest lucru este foarte important.
Editor :