18.9 C
Satu Mare
18 aprilie, 2025

VIDEO Trump ironizează reacțiile internaționale în războiul tarifelor: „Mă pupă în fund, mă imploră: Te rog, te rog!”

Donald Trump sfidează căderea piețelor financiare și duce războiul comercial la un nou nivel. A crescut de azi taxele vamale pentru China la 104%. De câteva ore au intrat în vigoare tarifele vamale pentru 60 din țări din lume inclusiv pentru Uniunea Europeană. De azi, orice produs din UE importat de America se taxează suplimentar cu 20%. Iar liderul de la Casa Albă ironizează reacțiile internaționale și susține că liderii lumii cad în genunchi în fața lui după impunerea tarifelor și îl imploră să negocieze.

„Vă spun că aceste țări încearcă să mă sune, nu știu cum să îmi mai facă pe plac, mă pupă în fund, mă imploră: Te rog, te rog, să ajungem la un acord. Fac orice, fac orice, domnule!”, a spus Trump.

„Vă mai spun încă o dată: Nu puteți negocia așa! Dacă negocierile ar fi preluate de Congres, atunci cel mai bine vindeți rapid toate acțiunile pe care le aveți la Statele Unite, că intră în faliment. Știu ce fac, la naiba, și voi știți asta. De asta m-ați votat!”, a continuat el.

Trump a zguduit din nou piețele după anunțul taxelor de 104% pentru produselele importate din China. Bursele asiatice s-au prăbușit din nou în această dimineață. Piețele au scăzut între 0.8 și 3.5 procente după intrarea în vigoarea a noilor tarife.

În același timp, a fost înregistrată cea mai mare scăzută valoare a petrolului din ultimii patru ani, iar analiștii se tem de o eventuală recesiune. Și piața americană a marcat încă o zi de cădere. Indicele S&P 500 a înregistrat cele mai mari pierderi într-un interval de patru zile de când a fost creat. Mai mult de 85% din pierderile totale de 5,8 mii de miliarde de dolari sunt înregistrate dei cei așa-ziși ,,șapte magnifici”: Nvidia, Alphabet, Amazon, Apple, Microsoft, Meta și Tesla.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/video-trump-ironizeaza-reactiile-internationale-in-razboiul-tarifelor-ma-pupa-in-fund-ma-implora-te-rog-te-rog-3191395

Ultimă oră

Același autor