5 C
Satu Mare
7 aprilie, 2025

Viitorul cancelar german descrie situația de pe piețele internaționale drept „dramatică”. Ce măsuri cere acesta

Viitorul cancelar federal german, Friedrich Merz, a făcut apel luni la o acţiune rapidă pentru a asigura competitivitatea Germaniei, ca răspuns la căderile de pe bursă după anunţul preşedintelui american Donald Trump privind impunerea de tarife vamale, relatează Reuters.

„Situaţia de pe pieţele internaţionale de acţiuni şi obligaţiuni este dramatică şi ameninţă să se deterioreze în continuare. Prin urmare, este mai urgent ca oricând ca Germania să-şi restabilească în cel mai scurt timp posibil competitivitatea”, a afirmat Merz, într-un comunicat remis Reuters prin e-mail.

„Această problemă trebuie să fie acum în centrul negocierilor de coaliţie”, a adăugat el, referindu-se la negocierile pentru formarea unui guvern dintre blocul său conservator CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată şi filiala sa bavareză Uniunea Creştină-Socială) şi Partidul Social-Democrat.

El a reiterat apelurile CDU în favoarea reducerilor de taxe, diminuării birocraţiei şi a unor preţuri mai mici la energie.

Acţiunile europene înregistrau luni cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni, investitorii fiind îngrijoraţi de posibilitatea unei recesiuni, pe fondul incertitudinilor geopolitice şi după ce preşedintele Donald Trump nu a arătat niciun semn că ar renunţa la războiul comercial agresiv.

Alături de alte ţări din Uniunea Europeană, Germania se confruntă cu tarife de import de 25% pentru oţel, aluminiu şi autoturisme şi tarife „reciproce” de 20%, începând de miercuri, pentru aproape toate celelalte bunuri.

Aceste tarife vin să se adauge problemelor economice cu care se luptă deja Germania, punând sub semnul întrebării încercările viitorului guvern de coaliţie de a scoate cea mai mare economie a Europei dintr-o recesiune de doi ani, menţionează Reuters.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/viitorul-cancelar-german-descrie-situatia-de-pe-pietele-internationale-drept-dramatica-ce-masuri-cere-acesta-3188603

Ultimă oră

Același autor