Potrivit legii, atât Vinerea Mare, cât și prima și a doua zi de Paște sunt stabilite ca zile nelucrătoare.
Astfel, zilele de 10, 11, 12 și 13 vor fi libere, iar angajații se întorc la muncă din 14 aprilie.
Zile libere de Paște 2026. Zile libere pentru cei de altă religie decât cea ortodoxă
Potrivit Codului Muncii, angajații care aparțin unui cult creștin recunoscut legal primesc zilele libere de Vinerea Mare, de Paște și de Rusalii în funcție de data la care aceste sărbători sunt celebrate de cultul din care fac parte.
În 2026, Paștele ortodox va fi sărbătorit duminică, 12 aprilie, iar Paștele catolic cu o săptămână mai devreme, pe 5 aprilie.
Duminica Floriilor va fi marcată de credincioșii ortodocși pe 5 aprilie, iar de cei romano-catolici pe 29 martie.
De Paște, elevii vor avea și ei vacanța de primăvară, care începe sâmbătă, 4 aprilie 2026 și ține până marți, 14 aprilie 2026, iar apoi începe ultimul modul de cursuri.
Zile libere legale rămase în 2026
În acest an sunt în total 17 zile libere legale, însă 1 Iunie (Ziua Copilului) coincide cu a doua zi de Rusalii, așa că, practic, vor fi doar 16.
Dintre acestea, 12 zile sunt în cursul săptămânii și 5 în weekend.
Vineri, 10 aprilie – Vinerea Mare înainte de Paștele Ortodox
Duminică, 12 aprilie – Paștele Ortodox
Luni, 13 aprilie – A doua zi de Paște
Vineri, 1 mai – Ziua muncii
Duminică, 31 mai – Rusaliile
Luni, 1 iunie – A doua zi de Rusalii și Ziua Copilului
Sâmbătă, 15 august – Adormirea Maicii Domnului
Luni, 30 noiembrie – Sfântul Andrei
Marți, 1 decembrie – Ziua Națională a României
Vineri, 25 decembrie – prima zi de Crăciun
Sâmbătă, 26 decembrie – A doua zi de Crăciun.