Compania M-SYS marchează 20 de ani de activitate prin relansarea campaniei aniversare „M SYS 20”, oferind 20% reducere la toate serviciile și produsele în perioada aprilie–mai 2026. Campania, aflată la a doua ediție, vine într-un context în care interesul pentru soluții de eficiență energetică este în continuă creștere, atât în zona rezidențială, cât și în sectorul comercial și industrial.
Un element important care consolidează poziția companiei este implicarea în programul RePowerEU. M-SYS estesingura firmă din județ care a reușit să obțină finanțări în cadrul acestui program, într-un context competitiv, cu peste 800 de firme participante la nivel național.
Programul vizează finanțarea sistemelor de stocare pentru populația generală, precum și sisteme fotovoltaice complete cu acumulatori pentru persoanele vulnerabile din punct de vedere energetic.
„Factura ta de electricitate nu este la voia destinului. Este rezultatul unui sistem pe care îl poți schimba”, transmit reprezentanții companiei. Aceștia subliniază importanța implementării corecte: „Nu energia solară este problema. Calitatea sistemului este.”
Prin campania „M SYS 20”, compania oferă acces mai facil la soluții complete, susținute de experiență și rezultate concrete în domeniu.