16.1 C
Satu Mare
30 aprilie, 2024

Artă tradiţională, din colecţia familiei filozofului Emil Cioran, scoasă la licitaţie

astăzi, 15:01

Icoane semnate sau atribuite iconarilor celebri, precum Matei Ţâmforea, Pavel Zamfir, Nicolae Caţavei ori Ilie Poienaru, sau piese excepţionale realizate în primul atelier de la Nicula, dar şi vechi icoane renascentiste din vremea lui Constantin Brâncoveanu, care au fondat un stil naţional, toate acestea, inclusiv două colecţii de artă veche românească, una care a aparţinut vicecampionului mondial de bridge Coriolan Neamţu, alta care provine din familia filozofului Emil Cioran, pot fi descoperite la Palatul Cesianu-Racoviţă, până în data de 25 aprilie, când participă la Licitaţia de Artă Sacră.

Astfel, expoziţia şi licitaţia aduc în faţa publicului o mică colecţie de artă românească veche care a aparţinut familiei Emil Cioran, strânse chiar de tatăl acestuia, protopopul ortodox Emilian Cioran (fost deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia), după criterii de gust şi valoare, provenind nu doar din zona Sibiului, ci din toate provinciile culturale româneşti: de la o ladă de zestre decorată cu motivul soarelui şi cap de bour (stema medievală a Moldovei), provenită dintr-un atelier moldovenesc de la începutul secolului trecut (ce intră în licitaţie cu un preţ de pornire de 300 de euro), la cache-pot-uri balcanice din cupru cositorit (având un preţ de pornire de doar 75 de euro), la covoare olteneşti din lână realizate la începutul secolului trecut (preţ de pornire de250 de euro) etc.

De o excepţională valoare artistică sunt obiectele de artă sacră provenite dintr-o colecţie discretă, arătată pentru prima oară public, a fostului vicecampion internaţional de Bridge (1992, în Italia), Coriolan Neamţu. Renumit în vremea sa pentru două pasiuni – briudge-ul şi câinii de rasă – a surprins recent, când i-am aflat discreta şi intima preocupare pentru colecţionarea unora dintre cele mai rare şi valoroase icoane româneşti, pe lemn sau sticlă.

Din colecţia sa: Icoană împărătească pe lemn, „Maica Domnului cu Pruncul – Împărăteasa Îngerilor şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, realizată în 1748 de zugravul Toader din Bistriţa-Năsăud (preţ de pornire de 1.500 de euro), dar şi obiecte de artă românească veche, precum o roată de tors, datând de la sfârşitul sec. al XIX-lea (preţ de pornire de numai 50 de euro). Născut în anul 1925, la Satu Mare, într-o familie de intelectuali ardeleni, Coriolan Neamţu a absolvit Facultatea de Drept şi Academia de Înalte Studii Comerciale din Bucureşti şi a lucrat ca economist în Institutul de Proiectare al Trustului de Construcţii Miniere. S-a remarcat atât ca jucător, devenind vicecampion, cât şi ca autor de cărţi de specialitate dedicate – a publicat mai multe culegeri: „Bridge competitional” (1973), „Bridge distractiv” (1982), „Start bridge” (1990), „Umoristic bridge” (1991) şi „Bridge. Convenţii” (1991), unele dintre ele apărute chiar în perioada în care acest joc a fost interzis în România.

Expoziţia dedicată acestei licitaţii prezintă multe alte piese minunate, precum o icoană „Maica Domnului cu Pruncul în patru tipuri iconografice” din 1891, ferecată în argint, decorat cu email, poansonat de meşterul imperial Mikhail Ovchinnikov (o splendidă raritate de ferecătură cântărind mai multe kilograme de argint, având un preţ de pornire de 6.000 de euro), ori uşile împărăteşti reprezentând „Buna Vestire”, realizate în Ţara Românească, în epoca lui Constantin Brâncoveanu, la începutul sec. al XVIII-lea (având un preţ de pornire de 3.000 de euro) etc.

Expoziţia de Artă Sacră este deschisă zilnic la Palatul Cesianu-Racoviţă (din str. C.A. Rosetii nr. 5), până în data de 25 aprilie, şi poate fi vizitată cu intrare liberă, de luni până duminică, între orele 10.00-20.00. Licitaţia acestor obiecte va avea loc atât la Galeriile Artmark, cât şi online, pe platforma artmark.ro, unde pot participa toţi cei cu un cont activ realizat pe site.

Sursa: https://www.news.ro/cultura-media/arta-traditionala-din-colectia-familiei-filozofului-emil-cioran-scoasa-la-licitatie-1922400110002024041521554194

Ultimă oră

Același autor