26 C
Satu Mare
29 aprilie, 2024

Chișinăul cere din nou Rusiei să-și scoată armata din Transnistria: „Încalcă de 32 de ani neutralitatea Republicii Moldova”

Ministrul de externe din Republica Moldova, Mihai Popşoi, a avut, marţi, un discurs dur la adresa Rusiei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), cerându-i acesteia să-şi retragă trupele şi muniţiile din Transnistria şi acuzând Kremlinul că în ultimii 32 de ani a fost cel care „a încălcat consecvent şi cinic statutul de neutralitate al Republicii Moldova”.

Şeful diplomaţiei de la Chişinău susţine că prezenţa ilegală a trupelor şi muniţiilor ruseşti în regiunea transnistreană „rămâne o sursă majoră de îngrijorare”.

„Rămânem fermi în solicitarea noastră ca Rusia să-şi retragă trupele şi muniţiile din Republica Moldova. Mai mult decât atât, este incredibil de cinic să auzim autorităţile ruse exprimând îngrijorare cu privire la statutul de neutralitate al Republicii Moldova, în timp ce a fost Kremlinul în ultimii 32 de ani care a încălcat consecvent şi cinic statutul de neutralitate al Republicii Moldova”, a declarat ministrul Mihai Popşoi, citat de NewsMaker și Agerpres.

Popşoi a reiterat, la APCE, că poziţia Republicii Moldova în privinţa conflictului transnistrean rămâne neschimbată: „Susţinem o soluţionare paşnică a conflictului transnistrean prin negocieri bazate pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional”, a precizat el.

Guvernul moldovean a denunţat, totodată, la APCE, încălcarea drepturilor omului în stânga Nistrului de către Rusia şi a cerut soluţii pentru tragerea la răspundere a acesteia, chiar dacă a fost exclusă din Consiliul Europei după invadarea Ucrainei.

„Este de mare îngrijorare faptul că orice opinie sau poziţie exprimată de activiştii locali se soldează cu condamnări la închisoare pentru extremism, fără a menţiona răspunderea penală pusă în aplicare pentru cei care caută justiţie în organismele internaţionale.

CEDO a emis mai multe hotărâri prin care Rusia este găsită responsabilă pentru încălcările drepturilor omului care au loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Chiar dacă Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei, şi cu bună dreptate, ar trebui să găsim modalităţi de a continua să urmărim ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană”, a subliniat Mihai Popşoi.

Ministrul de externe din Republica Moldova participă la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfăşoară în perioada 15-19 aprilie, la Strasbourg.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/chisinaul-cere-din-nou-rusiei-sa-si-scoata-armata-din-transnistria-incalca-de-32-de-ani-neutralitatea-republicii-moldova-2762785

Ultimă oră

Același autor