13.9 C
Satu Mare
29 aprilie, 2024

Satu Mare: Doi soţi şi cei şapte copii ai lor, la spital după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită la igienizarea oilor/ Aceştia au utilizat-o pentru a se spăla

SATU MARE

astăzi, 19:08

Doi soţi din judeţul Satu Mare şi cei şapte copii ai lor, cu vârste între 3 şi 15 ani, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită la igienizarea oilor, substanţa pe care ei au utilizat-o pentru a se spăla. Poliţia a deschis o anchetă, pentru vătămare corporală din culpă.

”La data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost sesizaţi despre faptul că mai multe persoane s-ar fi intoxicat cu o soluţie specifică igienizării ovinelor, în localitatea Pir”, a anunţat, vineri, IPJ Satu Mare.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că un bărbat de 42 de ani, soţia sa de 38 de ani, precum şi cei 7 copii minori ai acestora, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, ar fi utilizat soluţia respectivă pentru propria igienizare.

Aceştia au fost transportaţi la mai multe unităţi medicale, pentru a li se acorda îngrijirile medicale de specialitate.

Cercetările în acest caz continuă, pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/satu-mare-doi-soti-si-cei-sapte-copii-ai-lor-la-spital-dupa-ce-s-au-intoxicat-cu-o-substanta-folosita-la-igienizarea-oilor-acestia-au-utilizat-o-pentru-a-se-spala-1922400805122024011921451799

Ultimă oră

Același autor