10 C
Satu Mare
29 aprilie, 2024

Tânărul de 19 ani care a sfidat limitele pe șosele, atingând o viteză șoc de 238 km/h! Ce s-a întâmplat când poliția a încercat să-l oprească

Inconștiența pe șosele pare să fie un „virus” care se propagă cu rapiditate în rândul tinerilor. De la consumul de substanțe interzise, până la viteze uriașe, copiii României sfidează legile și poliția din ce în ce mai frecvent. Acesta este și cazul unui tânăr din Satu Mare, care a fost prins cu o viteză de 238 km/h.

13 dec. 2023, 10:08

Un individ în vârstă de 19 ani din Satu Mare a fost prins de radar circulând cu o viteză de 238 km/h pe autostrada A3. Acesta a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a continuat să conducă pe banda de urgență. Mai târziu, tânărul a fost identificat, amendat cu suma de 4.785 de lei, și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 240 de zile, conform informațiilor furnizate de Cluj24.ro.

„La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 12:30, un conducător auto de 19 ani, din județul Satu-Mare, care se deplasa pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu a fost depistat de polițiști și înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 238 km/h. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu a respectat indicațiile, continuându-și deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, fără a se reuși oprirea acestuia. Pe timpul urmăririi, conducătorul autoturismului a circulat pe banda de urgență pentru a devansa alte autovehicule aflate pe sensul său de mers. Cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare, conducătorul autoturismului a fost identificat, iar ulterior invitat la sediul biroului, unde s-a prezentat în cursul după-amiezii”, se arată într-un comunicat al poliției Cluj.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare 4.785 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pe o perioadă de 240 de zile. Testarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative”, a comunicat IPJ Cluj.

Viteza excesivă pe șosele reprezintă o amenințare constantă și gravă pentru siguranța rutieră. În ciuda progreselor tehnologice și a eforturilor de educare a șoferilor, numărul accidentelor cauzate de viteza excesivă rămâne alarmant.

Viteza sporită reduce timpul de reacție al șoferilor, crescând riscul de producere a accidentelor. În situații de urgență, o viteză prea mare poate face diferența dintre evitarea unui impact și consecințe tragice. De asemenea, distanța necesară pentru oprirea în condiții de siguranță crește exponențial odată cu viteza, ceea ce poate duce la coliziuni devastatoare.

Sursa: https://www.romaniatv.net/tanarul-de-19-ani-care-a-sfidat-limitele-pe-sosele-atingand-o-viteza-soc-de-238-km-h-ce-s-a-intamplat-cand-politia-a-incercat-sa-l-opreasca_7962326.html

Ultimă oră

Același autor