Trei persoane, între care şi un copil de 7 ani, au fost găsite decedate în locuinţa lor din Vaideeni. Vecinii au sunat la 112 pentru că au simțit un miros puternic de gaz. Cel mai probabil cei trei s-au intoxicat cu monoxid de carbon.
25 dec. 2023, 19:03
Tragedie în ziua de Crăciun. O familie a fost distrusă de sărbători. Un copil de doar 7 ani și părinții lui – un bărbat de 32 de ani și o femeie de 26 de ani – au fost găsiţi în stare de inconştienţă în casă şi, în ciuda eforturilor echipajului medical trimis la faţa locului, nu au mai putut fi salvaţi.
Este vorba despre
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani şi un minor de 7 ani, toţi din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul SAJ Vâlcea, care, din păcate, a constatat decesul celor trei persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţie Vâlcea, Loredana Sandu.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă